La barfa cu Izabela – Episodul 21

firea cu neurochirurgii

Nu stiu voi, fetelor, dar eu ma cam bucur ca s-a incheiat vacanta. Bine, e misto sa fii in vacanta si sa n-ai nici o treaba, corpul si mintea au nevoie de o perioada in care sa nu faca nimic, insa si sa nu faci nimic prea mult timp e cam aiurea si pe mine ajunge sa ma plictiseasca.

In plus, eu am o slabiciune pentru anotimpul asta de toamna, cand inca e cald, dar nu foarte cald, cand frunzele copacilor au niste culori superbe, cand pot sa mananc struguri pe saturate. Imi plac piersicile si strugurii, am inteles ca sunt niste fructe foarte sanatoase, ba chiar sunt si niste afrodiziace foarte eficiente. 😉

Apropo de piersici, am auzit o gluma foarte buna: nectarinele sunt acele piersici care au spus DA epilarii definitive.

La inceputul toamnei mi se intampla sa fiu destul de melancolica. Pe de o parte, imi vine cheful de a face tot felul de lucruri, sa fac ceva nou, sa invat ceva nou, orice, fie o limba straina pe care nu o stiu, fie sa fac o noua activitate, cum ar fi sa impletesc, sau sa pictez, sau sa invat sa cos la masina, dar, pe de alta parte, imi vine sa stau toata ziua cu ochii pe pereti si sa visez cu ochii deschisi.

Acum cateva zile m-am uitat ca proasta la acel video de pe YouYube in care Irina Loghin vorbeste despre cum sa ne demachiem. Partea cu demachiatul mai e cum mai e, insa metoda ei de combatere a gusulitei e de-a dreptul tampita, desi probabil ca e eficienta.

Sa vezi o femeie serioasa care isi ia la palme gusulita e un spectacol nesperat. Daca n-ati vazut faza asta, va rog eu sa va uitati. Practic, daca vrem sa n-avem probleme cu gusulita, nu ne ramane decat sa o luam la palme. Bine macar ca nu exista (inca) vreo asociatie de protectie a gusei sau vreo lege prin care o femeie precum Irina Loghin ar putea fi acuzata de acte de violenta la adresa gusulitei.

Bine, nu m-as mira ca gusa sa fie declarata animal de companie, iar oricine si-o ia la palme, precum Irina Loghin, sa fie acuzat de acte de cruzime impotriva animalelor.

***

A fost mare scandal zilele trecute dupa ce doi neurochirugi de la Spitalul Colentina si-au dat demisia pentru ca nu isi puteau face treaba din cauza lipsei de materiale.

Cum sa operezi pe creier cand tu nu ai ata cu care sa inchizi operatia aia?! Faza e ca am vazut niste poze cu Gabriela Firea, primarita Capitalei, care i-a chemat pe cei doi medici la o discutie.

Spitalul Colentina e in subordinea Primariei Capitalei, iar Firea a simtit ca e rost de ceva capital de imagine daca se intalneste cu cei doi neurochirugi demisionari. Mi-a venit rau cand am vazut-o pe Firea cum pozeaza, cum parea ea ingrijorata, cum statea ea si isi nota ceea ce ziceau medicii.

Iertati-ma, fetelor, dar mie nu imi place deloc de cucoana asta! Mi se pare o tata care a ajuns intr-o functie mult prea mare pentru cat o duce pe ea capul. Plus ca mi se pare o femeie rea. ii pasa doar de imaginea ei.

Bucurestiul e complet vraiste. De un an si ceva de cand e primarita n-a facut absolut nimic, sunt sigura ca ea viseaza, de fapt, sa ajunga presedinta României, sa ne fereasca sfantu’ de asa ceva! O sa va povestesc eu alta data niste chestii delicioase despre Firea. Pozeaza ea in mironosita care pupa moaste, dar a pupat ea la viata ei chestii mult mai tari.

V-am pupat, fetelor! Pe curand!

Izabela

Model de videochat, Izabela are 27 de ani. A terminat o facultate de jurnalism si si-a dat seama prea tarziu ca nu e facuta sa alerge dupa stiri. Pentru ea videochat-ul a fost o curiozitate, cand inca o intretineau parintii. Mai tarziu si-a dat seama ca e un mod de viata, care i-a adus multe beneficii. Este o tipa organizata si foarte sincera cu ea insasi si cu oamenii din jurul ei. Se simte norocoasa ca e inconjurata de o familie si de prieteni care stiu sa faca diferenta intre rau si bine. Deviza ei este urmatoarea: ''toate argumentele impotriva videochat-ului sunt lipsite de logica''. Ea crede ca oamenii trebuie sa gandeasca mai mult cu mintea lor. Pentru ca multi judeca si ataca tot ceea ce este nou pentru ei, ca niste roboti programati sa distruga la nesfarsit.