La barfa cu Izabela – Episodul 8

Am mancat o gramada de capsune in ultima vreme, am nimerit unele foarte dulci, nici n-a mai fost nevoie sa pun zahar pe ele. Imi plac mult capsunele si, in timp ce mancam (de fapt, nu le mancam, le hapaiam, cu o pofta nebuna, de parca le-as fi descoperit pentru prima oara), mi-am amintit de chimistul ala, parca australian, James Kennedy, care a publicat formula chimica a mai multor fructe, printre care si a capsunelor. Acest chimist, cu care mi-ar placea sa beau o cafea, face o chestie foarte desteapta: ne vindeca de spaima noastra de E-uri si de substante chimice cu denumiri complicate.

Stiti ca exista o intreaga isterie in legatura cu E-urile, sa nu care cumva, fata, sa mancam E-uri, ca nu stiu ce naiba ni se intampla, poate ne mai creste o mana sau un nas sau doi dinti in plus. Faza e ca exista o gramada de E-uri in natura, si formula chimica a capsunelor, de exemplu, confirma asta.

Haideti sa va spun cateva dintre ingredientele care intra in compozitia lor chimica: apa (90,9%), zahar (4,9%, din care fructoza – 50%, glucoza – 41%, plus alte chestii), acizi grasi (sub 1%).
Capsunele, fetelor, mai contin si acid aspartic, acid glutamic, conservanti E 236 si E 296, coloranti E 160a, E 161b, E 161c si inca vreo cinci E-uri colorate, plus hexanol, octanol, metil butanoat si asa mai departe.

Asadar, natura e plina de E-uri si de tot felul de substante chimice, pe care le mancam cu mare pofta, fara macar sa avem habar ce mancam, asa cum am mancat eu ligheanul ala de capsune, asa ca sa lasam la o parte isteria si fitele.

Am revazut zilele trecute filmul La Grande Bellezza al lui Paolo Sorrentino, mi-a placut la fel de mult ca prima oara. Desi despre viata mondena din clasa sociala de sus a Romei, filmul asta mi se pare cumva tragic pentru ca este despre viata si despre conditia noastra de muritori si muritoare.

Tocmai pentru ca nu suntem vesnice pe lumea asta, trebuie sa ne bucuram, fetelor, sa traim frumos, sa visam frumos, sa nu incercam sa parem ceea ce nu suntem. Adica sa fim cinstite cu noi insene, cum e Ruxi, de exemplu, care am senzatia ca s-a indragostit lulea de tipul ala cu strumfii din Mega Image. V-am povestit la un moment dat despre cum a incercat sa ma agate un tip la vreo 40 de ani, divortat, cu doi copii mici.

Ruxi continua sa se intalneasca cu el si pare fericita. Adevarul e ca fericirea poate veni de oriunde, totul e sa ne pastram disponibile si sa lasam prostiile, caci fetii frumosi calare pe cai albi sau pe un Ferrari rosu nu iti garanteaza automat fericirea.

Am inceput si eu sa ies cu un tip, nu e prea frumos, adica nu e in genul lui Brad Pitt sau Ryan Gosling, dupa care fetele sunt toate moarte, dar ma face sa rad. Mi l-a prezentat Ruxi, e vecin cu ea.

Am fost cu el intr-o seara la un spectacol de teatru, eu nu ma prea omor dupa teatru, insa spectacolul nu mi-a displacut, am si ras de vreo cateva ori, dupa care am mers sa dansam intr-un local, imi place sa dansez si imi plac barbatii care danseaza.

Dupa dans, am mers la el acasa, dar despre asta o sa va povestesc in episodul urmator. V-am pupat!